Sâmbătă, 13 iulie, la ora 14:00, se va deschide în incinta bisericii evanghelice fortificate din Alma Vii, județul Sibiu, expoziția „Fragmente”, a artiștilor Sorin Ilfoveanu și Adrian Ilfoveanu, un proiect cultural susținut de Fundația Mihai Eminescu Trust, scrie Transilvania365.

Deschiderea expoziției va avea loc în prezența artiștilor Adrian și Nicu Ilfoveanu și va include un concert acustic al interpretului instrumentist Călin Han. Expoziția va putea fi vizitată până pe 30 septembrie 2024.

Creația celor doi artiști invitați va intra în dialog cu spațiul încărcat de istorie al lăcașului de cult ce și-a primit amprenta la sol în urmă cu mai bine de 600 de ani, pe vremea când Alma Vii era mică o așezare medievală. Biserica a fost îmbogățită cu fortificații specifice epocii în secolul al XVI-lea, căpătând o însemnătate și mai mare pentru locuitorii satului și devenind centrul vieții mai multor generații de localnici. Ansamblul arhitectonic deosebit, povestitor veridic al unui mod de existență apus, a suferit numeroase alterări și deteriorări în timp.

Datorită implicării Fundației Mihai Eminescu Trust încă din 2008, prin procese ample de restaurare, dar și prin eforturile comunității restrânse de revigorare a vieții satului, Alma Vii, împreună cu miezul său spiritual și cultural, biserica evanghelică fortificată, și-au regăsit autonomia și sensul existenței. Anul acesta, eforturile remarcabile ale fundației au fost răsplătite prin câștigarea premiului European pentru Patrimoniu / Premiul Europa Nostra la categoria „Conservare și reutilizare adaptivă”. Expoziția „Fragmente”, care aduce în Alma Vii lucrările Ilfovenilor Sorin și Adrian, pictor și sculptor, este continuarea demersului cultural local început în 2023 ce își propune să aducă, an de an, în incinta bisericii fortificate, creația unor artiști valoroși pentru mediul cultural românesc. Opera artiștilor invitați intră în conversație cu istoria bogată a locului și cu tradițiile ce constituie un arc peste timp, revalorificate de prezența vie a unei comunități renăscute, printr-un concept curatorial special construit pentru fiecare artist și pentru fiecare nou capitol. Expoziția de anul acesta, a doua de acest fel, este îngrijită de Cosmin Florea, scenograf și ceramist.

Călin Han este un entuziast al organologiei, știința care studiază instrumentele muzicale și istoria acestora, cu o predilecție specială pentru instrumentele de suflat. Născut la Cluj, și-a început studiile muzicale de la o vârstă fragedă, fiind crescut într-o familie de muzicieni. De peste zece ani, locuiește în Sibiu și activează ca clarinetist în fanfara militară a Academiei Forțelor Terestre. Proiectul său de suflet este duo-ul „Hanu’ cu Bragă,” prin care promovează instrumentele de suflat acompaniate de dobă.

Publică un comentariu

Comentariu