Posted inMEDIAȘ, ORA REA, Ultima oră

VIDEO Cincizeci de ani de când Mediașul a fost ”înghițit” de ape

Cele mai grave inundatii  din istoria Romaniei au inecat Mediașul în mâl. La începutil lui mai 1970, a plouat zile în șir iar în județul Sibiu, apele  Târnavei Mari au rupt digurile și au inundat Mediașul.

Localnicii isi  amintesc de momentele grele de atunci ca si cum ar fi fost ieri. Apa ajunsese în unele zone să acopere casele și pentru a curăța orașul de noroi s-au făcut eforturi imense. În 1975, au fost construite diguri noi, iar acum Mediașul este protejat de 12,5 kilometri de diguri cu înălțimea de 4-6 metri.

Navala apelor

Pe 14 mai 1970, in jurul orelor 10:45, apele raului Tarnava Mare au rupt digul la 4-5 kilometri de Medias in amonte, in zona comunei Brateiu. Apa s-a revarsat imediat peste camp, iar, in scurt timp a ajuns in oras, si a inundat o zona mare acestuia, cuprinsa intre Strada Stadionului – Dealul Furcilor, panta ce urca la Spitalul Municipal, baza turnului din fosta strada Lenin, intersectia strazilor de la posta, Fabrica 8 Mai, uzina Automecanica, Unitatea Militara de Aviatie, si fabrica de textile. Apa avea inaltimea de aproximativ 3 metri, si ajungea la podul caselor.

Unda de soc
Ioan Serban a fost multi ani directorul general al societatii Gospodaria Comunala, cea care s-a ocupat pana nu demult de tot ceea ce tinea de infrastructura de apa-canal si drumuri. In 1970, Ioan Serban lucra ca si tehnician la Primaria Medias. Isi aminteste de momentele grele de atunci ca si cum ar fi fost ieri.

„In seara anterioara inundatiilor, am fost pe teren in zona strazilor Aurel Vlaicu, Aviatiei. Am anuntat populatia ca vor creste debitele. Dimineata a inceput sa creasca. A crescut incet incet o buna bucata de timp, iar apoi a venit o unda foarte mare” isi aminteste Ioan Serban.    A stat in tribunePe 14 mai, Ioan Serban era impreuna cu un alt coleg pe o alee langa stadionul municipal. Masura debitele, moment in care apa a lovit in forta. „Am sarit pur si simplu in stadion. Era un zid acolo pe aleea aceea cu castani care s-a prabusit. M-a prins un val si m-a aruncat in tribuna stadionului. Acolo am stat cateva ore pana in momentul in care au venit si ne-au salvat” povesteste Serban.

Probleme cu aprovizionarea
Din cauza nivelului ridicat al apelor, podul care ducea in cartierul Gura-Campului s-a rupt. Acelasi lucru s-a intamplat si cu pasarela pietonala. Practic, cartierul a ramas izolat, iar pentru aprovizionare s-a adus mancare din comuna Bazna.

De asemenea, in cartierul Aviatiei mancarea ajungea cu barcile.     Paine din Sibiu Ilisie Morar lucra in 1970 ca si sofer la fabrica de paine. Spune ca a fost o perioada foarte dificila. Pentru a putea aproviziona orasul Dumbraveni, si el afectat de ape, se ocolea prin Agnita. Atunci cand painea nu ajungea, ea era adusa chiar din Sibiu.

„Imi amintesc ca la Automecanica era apa ca pe Dunare. Ce mi-a ramas in minte erau copiii salvati din case, care erau adusi cu ciubarul sau vana de lemn pe Tarnava. Toata lumea era speriata, insa a trecut pana la urma” povesteste Ilisie Morar.

Inundatii in cifre
Pe langa inundatia din 14 mai, in perioada 24 mai – 4 iunie au mai avut loc inca doua inundatii asemanatoare, dar de proportii mai mici. Pompierii militari au participat atunci la salvarea persoanelor ramase in case, in parcuri sau catarate in copaci. Dupa retragerea apelor, pompierii au reinceput evacuarea apelor din oras si subsolurile caselor de locuit, din institutii si intreprinderi.      La aceasta operatiune au fost concentrate 64 motopompe din judetul Sibiu, 42 aspersoare de irigat, 36 vitanje, 7 autopompe cisterna  In total, utilajele au functionat 10.581 de ore, ofiterii au efectuat 2.766 ore de misiune, subofiterii 3.550 ore de misiune,  militarii in termen 9.200 ore de misiune. In urma acestor operatiuni s-au evacuat 1 640 383 metri cubi de apa din 657 imobile de locuit, intreprinderi si institutii.

Oras sigur
Dupa inundatiile care au lovit Mediasul in 1970, iar apoi in 1975, au fost construite diguri puternice. In momentul de fata, in municipiul Medias sunt 12,5 kilometri de diguri, 6,3 kilometri pe un mal, si 6,2 kilometri pe celalat mal. Inaltimea acestora variaza intre 4-6 metri, in functie de nivelul fundului apei. Digurile au fost dimensionate pentru debite de apa foarte mari, iar in momentul actual ele ar putea asigura fara probleme tranzitarea apelor care au lovit orasul in 1970.    Pericol foarte micConform directorului Sistemului de Gospodarire al Apelor Mures, Nicolae Barbieru,Mediasul este in prezent poate cel mai sigur oras din Romania, din punctul de vedere al pericolului unor inundatii.

Reprezentatii Sistemului Hidrotehnic Medias spun ca este vorba de un sistem foarte bine pus la punct, care face ca pericolul sa fie ca si inexistent.

„Mediasul este foarte bine aparat de inundatii. Orasul nu poate fi inundat de raul Tarnava Mare, deoarece debitele sunt controlate in primul rand din Acumularea permanenta de la Zetea. In momentul in care este seceta, de acolo se da drumul la apa, iar atunci cand ploua mult, apa este retinuta. Intre Zetea si Medias, exista de asemenea si un polder, o zona care poate fi inundata controlat la Vanatori, Sighisoara” explica inginerul Rodica Stroi, seful Sistemului Hidrotehnic Medias.

Afluenti controlati
Debitul raului Tarnava Mare poate fi influentat in municipiul Medias si de cei doi afluenti ai sai, paraurile Ighis si Mosnei. Si acestia sunt insa sub control. „In cazul paraului Mosna se poate folosi acumularea nepermanenta de la Nemsa, cu o capacitate de 7,9 milioane metri cubi de apa. De asemenea, apa se poate retine in acumularea permanenta de la Ighis. In oras exista si o linie de clapeti si stavile, iar in cazul in care creste nivelul apei, acestia opresc inundarea orasului” mai spune Rodica Stroi.