Posted inEvenimente, MEDIAȘ, Ultima oră

Agenda culturală 2020, la Mediaș – Peste 80 de evenimente

Consilierii locali au aprobat la ultima ședință Agenda Culturală și cea Sportivă din 2020 în municipiul Mediaș.

Printre evenimentele cultural-sportive de amploare din acest an se numără jocul tradițional Țuru, care va fi organizat în prima zi de Paști, dar și Maialul, serbarea câmpenească de la Barajul Ighișul Nou, care va fi organziată cu ocazia zilei de 1 mai.

Festivalul Sportului Medieșean se va desfășura în două etape, între aprilie și iunie și între septembrie și decembrie, în calendarul aprobat fiind inclusă și Săptămâna Națională a Voluntariatului. Tot la activități culturale și sportive sunt incluse manifestări precum Noaptea Muzeelor, Crosul Binder și un Semimaraton precum și Festivalul de Dansuri Maghiare Vandorcsizma.

Evenimentele care au strânit interesul medieșenilor sunt Ziua Mediașului, Festivalul Mediaș Cetate Medievală, Festivalul de Folk, cât și Mediaș Bike Marathon.

”Aşadar agenda culturală din acest an v-a cuprind un număr de 89 de evenimente. Evenimentele care au prins la publicul medieşean cu siguranţă vor avea continuitate. Sunt foarte multe evenimente care au prins la publicul medieşean. Sala Traube se umple de la eveniment la eveniment.” a declarat viceprimarul Christine Thellmann.