Posted inUltima oră

Bărbat din Dârlos prins băut la volan pe strada Tineretului din Mediaș

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Dârlos a fost prins băut la volan sâmbătă seară pe strada Tineretului din municipiul Mediaș.

”La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 19,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus pe strada Tineretului, la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în comuna Dârlos.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii medieșeni, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.” a transmis Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.