Posted inORA REA, SIBIU, Ultima oră

Șofer din Sibiu, prins la volan cu alcoolemie de peste 1 la mie

Luni, în jurul orei 23:00, poliţiştii sibieni intervenit la o tamponare pe strada Mașiniștilor din municipiul Sibiu.

Un șofer de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mașiniștilor, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea stângă pe care l-a proiectat într-un alt autoturism parcat în apropiere.

În urma evenimentului a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate.La testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

” Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu