Posted inMEDIAȘ

Ambulanța va avea un nou sediu la Mediaș – Miercuri au început lucrările

Serviciul de Ambulanță din Mediaș va avea un nou sediu, situat în spațiul fostei unități militară de aviație. Lucrările au început miercuri.

Lucrările la noul sediul al Ambulanței din Mediaș au debutat miercuri, urmând a fi finalizate până la finalul acestui an.

„Este un vis de mai multă vreme, acum ne bucurăm că începe să se materializeze, sperăm anul acesta să ne și mutăm în casă nouă. Depindem în continuare de resurse financiare pe care sperăm să le găsim și să finalizăm lucrurile. În clădirea alăturată este un spațiu suficient ca să ne facem și planuri și pe viitor în condițiile în care, dacă ținem seama de evoluția orașului, va trebui să ne dezvoltăm și noi. Asta ar însemna mai multe ambulanțe, o să vedem în ce măsură putem să suplimentăm și personalul”, Popescu Constantin, manager Serviciul de Ambulanță Sibiu.

Primăria Mediașului s-a implicat în acest proiect prin oferirea spațiului. Locația în care se află în prezent Ambulanța, va fi modernizată, ulterior urmând să se facă acolo Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Mediaș.

„După un dialog și bună  colaborare cu reprezentanții Ambulanței Sibiu, am reușit să găsim o variantă de lucru, astfel că apreciez că într-un timp relativ scurt vom reuși să mutăm activitatea ambulanței din Spitalul Municipal Mediaș, aici în zona Aviației, loc în care am pus la dispoziție sediul și un loc pentru parcarea tuturor mașinilor. În sfârșit vom moderniza și locul de Primiri Urgențe din Spitalul Municipal Mediaș, o lucrare așteptată de mult timp, nu doar de reprezentanții spitalului, dar și de către cei care, mai mult fără voie, ajung pe porțile spitalului, și anume a pacienților”, spune Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.