Posted inORA REA, Ultima oră

Doi medieșeni amendați pentru că nu au stat în carantină

Șase sibieni întorși din străinătate nu au respectat măsura carantinării și au fost prinși de polițiști. Doi dintre aceștia erau din Mediaș. Oamenii legii i-au amendat.

Este vorba despre doi medieșeni în vârstă de 52, respectiv 27 de ani, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Apoldu de Sus, o femeie în vârstă de 51 de ani, din Netuș, un bărbat în vârstă de 51 de ani, tot din Netuș, și un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Brădeni, toți reveniți din străinătate.  Alte 74 de persoane au fost sancționate pentru lipsa sau purtarea incorectă a măștii de protecție.

”În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 120 de forțe ale poliției și poliției locale.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

Astfel, au fost verificate 1.141 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 88 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 219 mijloace de transport, din care 15 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 de lei, dintre care:

-6 sancțiuni în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre doi medieșeni în vârstă de 52, respectiv 27 de ani, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Apoldu de Sus, o femeie în vârstă de 51 de ani, din Netuș, un bărbat în vârstă de 51 de ani, tot din Netuș, și un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Brădeni, toți reveniți din străinătate;

-74 de sancțiuni în valoare de 10.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

-2 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.

Polițiștii locali au verificat 150 de persoane și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment, pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

În cursul zilei de 21 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 6 avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 7 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.