Posted inUltima oră

Șaptezeci de dascăli s-au titularizat în județul Sibiu – Patru sunt din Bihor, Cluj și Brașov

Ministerul Educației a publicat lista posturilor repartizate cu contract pe perioadă nedeterminată (titularizabile). Aceste posturi trebuiau să fie formate din cel puțin 18 ore (la nivelul unei unități de învățământ) și o viabilitate de cel puțin 4 ani.

Din cei 407 candidați din județul Sibiu și din alte județe care au optat pentru repartizare la nivelul județului Sibiu, care au obținut cel puțin nota 7 (șapte) la concursul de titularizare desfășurat în 21.07.2021, 70 de candidați au fost repartizați pe posturi titularizabile pe o perioadă nedeterminată (4 candidați au fost din alte județe: Bihor, Brașov și Cluj).

Candidatele care au obținut nota 10 (zece) la concursul de titularizare au optat pentru posturile de la Școala Gimnazială Avrig (limba germană modernă) și de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu (educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar în limba română).

Pentru această etapă au fost ofertate 129 de posturi pentru titularizare. Urmează etapa de ocupare a posturilor pentru suplinire în perioada 24 – 27 august 2021, pentru această etapă fiind ofertate 1 307 norme/posturi și fracțiuni de norme.