Posted inMEDIAȘ

FOTO: Eveniment aniversar la Mediaș – Patruzeci de ani de la primul zbor al unui roman in spațiu

Primăria Municipiului Mediaș, în colaborare cu Unitatea Militară 01810 și Muzeul Național al Aviației Române, Secția „Hermann Oberth” Mediaș a organizat vineri un eveniment deosebit, dedicat aniversării a 40 de ani de la zborul în spațiul cosmic al românului Dumitru-Dorin Prunariu.

Evenimentul s-a desfășurat la sediul Primăriei Municipiului Mediaș, iar invitatul special a fost general-locotenet (r) Dumitru-Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român participant în anul 1981 la misiunea Soiuz-40, din cadrul programului internațional de cercetări spațiale „Intercosmos”.

Manifestarea a debutat cu salutul Forțelor Aeriene Române, de la Baza 71 Aeriană „Gen. Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, prezentă cu escadrile de elicoptere și avioane militare, care au survolat spațiul aerian al municipiului Mediaș.

Evenimentul a cuprins alocuțiuni privind aniversarea celor 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic, dar și despre istoria cosmonauticii, cu participarea ofițerilor de rang superior aflați la comanda unor unități militare de prestigiu din cadrul Armatei Române, dar și ai reprezentanților autorităților publice locale și naționale.