Posted inORA REA, Ultima oră

Șapte persoane prinse că vindeau ilegal zeci de petarde și artificii la Mediaș

Polițiștii sibieni au continuat acțiunile specifice în baza planului de acțiune ”Foc de Artificii”, cu scopul prevenirii și combaterii operațiunilor ilegale cu articole pirotehnice.

Astfel, în municipiul Mediaș și în localitatea Bruiu au fost depistate 7 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 47 de ani care dețineau spre comercializare articole pirotehnice din categoriile interzise la deținere și comercializare de către persoane fizice neautorizate.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 30 de kg de articole pirotehnice din clasele P1, F1, F2, și F3 în valoare de 2.000 lei.

Cu această ocazie au fost deschise 7 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere/comercializare de articole pirotehnice fără drept.