Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

Spitalul din Mediaș a început să preia pacienți infectați cu Covid 19

De miercuri, 28 octombrie, spitalul municipal Mediaș a început să interneze pacienți infectați cu noul coronavirus. Doi dintre aceștia se află deja pe secția ATI. Acest lucru se întâmplă după ce cu o săptămână în urmă un medieșan a decedat în așteptarea unui pat pe secția ATI a unui spital din țară, scrie agerpres.ro

Întrebată dacă Spitalul Municipal din Mediaş a început să trateze pacienţi COVID-19, reprezentanta DSP Sibiu, Adela Morar a răspuns: „Da. (…) Noi avizul l-am dat, după aceea le-am dat şi autorizaţia în următoarele ore (…) şi de miercuri au trimis de la Spitalul Judeţean”, a explicat Adela Morar.

Potrivit acesteia, deja „doi pacienţi sunt pe ventilator” în salonul ATI COVID de la Mediaş.

„În data de 21 octombrie, un bărbat în vârstă de 65 ani, cunoscut cu multiple comorbidităţi, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Mediaş în stare gravă. Acesta prezenta simptome asemănătoare cu simptomatologia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, astfel că i s-au recoltat probe în vederea testării RT-PCR COVID-19. Acesta a fost internat, starea lui agravându-se treptat. După primirea rezultatului pozitiv s-a luat legătura cu CNCCI în vederea solicitării unui loc pe secţia ATI, Spitalul din Mediaş având secţia de ATI destinată pacienţilor COVID în amenajare. Între timp, ţinând cont că starea acestuia a prezentat o agravare progresivă, s-a solicitat intervenţia medicilor de pe secţia ATI Mediaş, în urma căreia a fost ventilat mecanic şi monitorizat în permanenţă de medicul pneumolog, medicul ATI şi medicul de gardă. În cursul zilei de astăzi, din nefericire, a decedat”, au transmis vinerea trecută, reprezentanţii Prefecturii Sibiu, într-un comunicat de presă.