Posted inJudet, Ultima oră

Ceață densă în județul Sibiu – circulați cu atenție

Întreg județul Sibiu se află luni acoperit de ceață densă. Meteorologii spun că avertizarea este valabilă până în jurul după-amiezii, astfel că șoferii sunt îndemnați să circule prudent.

Meteorologii au emis luni mai multe avertizări Cod galben de ceață valabile în 18 județe.

Potrivit ANM, până la ora 11.00 este sub avertizare județul Brăila.

O altă avertizare, în vigoare până la ora 12.00, vizează zonele joase din județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, dar și județele Olt și Dolj.

Până la ora 13.00 sunt sub avertizare zonele joase din județele Alba, Brașov, Mureș, Harghita și Sibiu, dar și mai multe localități din Covasna.

Tot până la ora 13.00 sunt sub Cod galben de ceață localități din județele Bacău, Botoşani, Galaţi, Vrancea, Iaşi și Vaslui.

Conform meteorologilor, în aceste zone se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului.

Sursa www.mediafax.ro