Posted inJudet, Ultima oră

Program special la Evidența Persoanelor – Medieșenii care au buletinele expirate le pot reînnoi

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor are program prelungit în zilele premergătoare turului doi al alegerilor prezidențiale.

Prin urmare, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu şi serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor a căror activitate este coordonată metodologic de instituţia noastră, vor desfășura activități de relații cu publicul, asfel:

 sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 08:00 – 16:00, cele 19 servicii locale vor primi și soluționa cereri pentru eliberarea actului de identitate, cu preponderență, cele ca urmare a expirării actului de identitate deținut, concomitent cu înmânarea actelor de identitate produse în perioada anterioară;
 duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 07:00 – 14:00, cele 19 servicii locale vor primi și soluționa cereri pentru eliberarea actului de identitate, cu preponderență, cele ca urmare a expirării actului de identitate deținut, concomitent cu înmânarea actelor de identitate produse în perioada anterioară. În intervalul orar 14:00 – 21:00, se vor înmâna actele de identitate solicitanților lor, fără a se mai putea depune cereri pentru eliberarea de noi cărți de identitate, în cazul serviciilor de profil aflate la distanță considerabilă de municipiul reședință de județ;
 în considerarea competenței teritoriale pe linie de evidență a persoanelor, în scopul asigurării premiselor necesare astfel încât orice cetățean al județului Sibiu, indiferent de domiciliul acestuia, să poată solicita/obține un nou act de identitate pentru exercitarea dreptului de vot prevăzut de Constituția României, la nivelul D.J.E.P. Sibiu, cu sediul în mun. Sibiu, str. Câmpului, nr. 14, în ziua de duminică, în intervalul orar 14:00 – 19:00, se pot depune cereri pentru eliberarea actului de identitate, urmând ca, până la încheierea activității, respectiv ora 21:00, să fie eliberate toate actele de identitate personalizate titularilor acestora.