Posted inORA REA, ROMÂNIA, Ultima oră

Descoperire macabră – Cadavrul unei bătrâne îngropat chiar in curtea casei

Femeia de 64 de ani nu mai fusese văzută de mai mult de jumătate de an, lucru care a alarmat-o pe nepoata victimei și care, îngrijorată că este posibil să fi pățit ceva, a anunțat autoritățile.

Victima locuia cu cei doi fii ai săi, dar aceștia n-au făcut nici o sesizare cu privire la faptul că ea nu a mai ajuns acasă, scrie B1.

Descoperire macabră într-o comună din Timiș. Polițiștii au descoperit cadavrul unei bătrâne, îngropat chiar din curtea casei sale. În timpul audierilor, unul dintre bărbați, cunoscut şi cu probleme psihice, le-ar fi spus anchetatorilor că fratele său ar fi ucis-o pe mama lor.

Miercuri seară, polițiștii de la investigații criminale din Sânnicolau Mare au efectuat cercetari la domiciliul bătrânei, moment în care au suspectat că aceasta ar puttea fi îngropată în curte. După ce au excavat o parte din pământ, au dat peste trupul neînsuflețit al acesteia.

„În seara de 5 octombrie 2020, politistii din Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la dispariția unei femei de 64 de ani din localitatea Variaș, judetul Timiș.

A fost demarata de îndată efectuarea verificărilor în baza unui dosar penal întocmit pentru lipsire de libertate, iar in seara de 07 octombrie politistii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș cu sprijinul Serviciului Criminalistic, Poliției orașului Sânnicolau Mare și, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au descins la locuința persoanei dispărute în vederea efectuării unei percheziții domiciliare.

La scurt timp, în urma cautarilor, polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al femeii, îngropat în curtea casei”, a transmis IPJ Timiș.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care decesul s-a produs, însă medicii legiști au sarcina de a afla în ce condiții a murit femeia.