Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

Caniculă în aproape toată țara, până duminică seară

Meteorologii au actualizat, vineri, o informare anterioară, anunţând disconfort termic şi instabilitate atmosferică până duminică la ora 23.00.

Indicele temperatură-umezeală va depăşi uşor pragul critic.

Potrivit ANM, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice.

În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie.

Îndeosebi după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi local în celelalte regiuni.

Vor fi perioade în care va ploua torenţial, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

Informare meteo este valabilă de vineri, ora 11.00 până duminică la ora 23.00.