Posted inJudet, ORA REA, Ultima oră

FOTO VIDEO Scandal între rromi la Copșa Mică – Intervenție masivă a forțelor de ordine

Seria scandalurilor de sărbători a continuat luni, în județul Sibiu, la Copșa Mică, unde efective importante ale Poliției și Jandarmeriei au intervenit pentru a aplana un confict care a degenerat.

Întervenția forțelor de ordine a avut loc în zona blocurilor cunoscute în Copșa Mică ca P-uri, unde două familii de rromi s-ar fi încăierat, iar conflictul risca să escaladeze și să se lase cu victime. Scandalagii au fost luați cu dubele jandarmilor și duși la sediul Poliției pentru audieri.

Actualizare – Informații oficiale de la Poliție

„În seara zilei de 20 aprilie a.c., în jurul orei 19,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au fost solicitați să intervină pe strada 1 Decembrie, din orașul Copșa Mică, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de polițiști, inclusiv din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov și polițiști locali. Cu această ocazie s-a constatat că, în cursul serii, pe stradă, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și al consumului de alcool, între mai mulți localnici, 9 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 – 45 de ani, a izbucnit un scandal, cei implicați agresându-se reciproc. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat intervenția echipajelor medicale. În urma discuțiilor purtate cu localnicii, forțele de intervenție au restabilit ordinea publică, cei implicați părăsind zona în scurt timp. În prezent, se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.” se spune în informarea trimisă de Biroul de Presă a IPJ Sibiu.