Posted inMEDIAȘ

Statistică îngrijorătoare – Un sfert din viitoarele mămici care nasc la Mediaș sunt minore

Un sfert dintre viitoarele mămici care ajung la maternitatea din municipiul Mediaș să nască sunt minore. Statisticile sunt îngrijorătoare, admit medicii, care spun că tinerele se prezintă prima oară la ginecolog doar când trebuie să aducă pe lume bebelușul. În plus, secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Municipal Mediaș este o secție de nivel I, ceea ce înseamnă că bebelușii născuți prematur aici au nevoie să fie transferați în Sibiu. Șeful secției de la Mediaș vrea să schimbe asta și a reușit să obțină fonduri pentru a o dota cu echipamentele necesare.

Copii care nasc copii – Povestea fetiței de 14 ani care a născut la Mediaș

În urmă cu șase ani, Nicoleta, o fetiță de numai 14 ani, ajungea la camera de gardă a Spitalului Municipal Mediaș să nască. A reușit să ducă sarcina până la 7 luni, însă trupul îi era obosit. Prima vizită la ginecolog a fost fix atunci, fiindcă nu a urmărit niciodată sarcina, potrivit fundația-vodafone.ro.

Fata a adus pe lume o fetiță care cântărea doar 1.700 de grame. Din acest motiv, a fost nevoie ca ele să fie transferate la Sibiu, deoarece secția Obstetrică-Ginecologie din Mediaș nu era și nu este nici în prezent dotată cu echipamentele necesare.

Medicul Edvin Vase, șeful secției, spune că minutele și chiar orele în care este realizat transferul către spitalul din Sibiu sunt critice. „Ideal ar fi ca viitoarea mamă să fie trimisă la un spital mai bun înainte de naștere, pentru că incubatorul ideal rămâne burta ei. Gândiți-vă că viitoarea mamă vine cu anemie, însărcinată în 7-8 luni. Ce faci? Dacă naște, mai pierde sânge și s-a terminat. Există risc extrem de mare să moară și ea și copilul”, spune dr. Edvin Vaso.

Nicoleta, care acum are 22 de ani, își aduce aminte cu groază de clipele de atunci. Ține minte că medicii i-au spus să se pregătească fiindcă va fi transferată la Sibiu. „Trebuie să mă trimită mai iute cu fetița, ca să o bage la incubator”, își amintește tânăra. În ambulanță, ea a leșinat și a pierdut mult sânge, având mare nevoie de medici. În Sibiu, a fost internată, împreună cu bebelușul ei, timp de cinci săptămâni. Copilul nu mânca pentru că n-avea putere să sugă, așa că era hrănit cu ajutorul unei sonde. În plus, avea și un început de hepatită, ceea ce complica și mai tare lucrurile.

Realitatea de la Mediaș este extrem de îngrijorătoare. Între 10 și 15% dintre nașteri sunt ale unor mame minore, cu vârste între 12 și 17 ani. Majoritatea dintre ele au sarcini neurmărite și prima oară când văd un ginecolog este la naștere.

Secția de maternitate din Mediaș va fi modernizată

Anual, la spitalul din Mediaș se nasc în jur de 700 de copii. Secția de neonatologie a spitalului, aflată într-un corp construit în urmă cu 40 de ani, nu este dotată cu sistem de aer medical, infrastructură vitală pentru susținerea funcțiilor respiratorii ale noului născut, mai ales prematur, cu plămâni insuficienți dezvoltați. Secția, fiind de nivel I, nu are voie să trateze, potrivit legii, nou-născuți cu o greutate mai mică de 2.000 – 2.500 de grame sau proveniți din sarcini sub 37 de săptămâni. Dar, de multe ori, topul nu permite aplicarea protocolului de transfer, atunci când nașterea este cu risc.

Șeful secției de Obstretică-Ginecologie, medicul Edvin Vaso, și-a propus să schimbe situația de la Mediaș. Prin programul „Bine ai venit pe lume”, inițiat de asociația Prompt Maternity & Critical Care și sprijinit financiar de Fundația Vodafone România vor fi achiziționate echipamentele necesare pentru stabilizarea, reanimarea și îngrijirea nou-născutului prematur până când acesta va fi transferat la o secție de nivel superior. Orice copil care se va naște la Mediaș va putea fi stabilizat aici în siguranță, nemaifiind nevoie să fie trimis până în Sibiu.

Viitoarea aparatură de la secția de Neonatologie a spitalului din Mediaș înseamnă mai puține transferuri spre Sibiu și îngrijire superioară acordată copiilor din Mediaș și împrejurimi. „Ne vom putea ocupa inclusiv de copiii care au două kilograme, sub greutatea normală. Îi degrevăm și pe cei de la Sibiu care sunt supraaglomerați, pentru că ei primesc cazuri și din Alba, Râmnicu Vâlcea sau Mehedinți”, spune dr Edvin Vaso.

Sursa: fundatia-vodafone.ro