Posted inROMÂNIA, SIBIU

Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeii marcată în fiecare an pe 25 noiembrie

Violența împotriva femeilor și fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase probleme ale tuturor timpurilor.

În fiecare colț al lumii, efectul real și dăunător pe care violența îl are asupra femeilor împiedică progresele în multe domenii, violența asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalității, a dezvoltării și a păcii și aduce atingeri drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Printre condițiile care favorizează apariția actelor de violență se află: disfuncțiile și carențele educative ale mediului familial, deficiențele mediului educațional, carențele socio-economice, deficiențele mediului instituțional, creșterea gradului de permisivitate socială, incidența tulburărilor psihice.

În România, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, și implicit a violenței în familie, reprezintă o parte integrantă a politicii de stat pentru protecția familiei și de sănătate publică, fiind soluționată legislativ prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată prin Legea nr.25/2012, care stipulează că „prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie, totodată, un obiectiv de interes național”. Legea arată că nimeni nu trebuie să suporte violențele și protejează victimele, oferindu-le găzduire în centre speciale numite adăposturi.

In decursul anului 2017 in CPRU „Sf Ana” au fost gazduite un numar de 18 mame cu 59 copii si o persoana adulta de sex feminin (total 78 beneficiari). Victimele violentei in familie, au beneficiat de serviciile sociale, consiliere sociala, juridica si psihologica dupa care, specialistii centrului au identificat alte solutii benefice pentru victime si anume obtinerea ordinelor de protectie (evacuarea agresorilor din locuinta, pastrarea unei distante fata de victima), reintegrarea socio-profesionala, reintegrare in societate sau in familia extinsa.

Cu ocazia mediatizarii existentei centrului, victimele cunosc ca, in judetul Sibiu se afla un centru destinat victimelor violentei in familie, acestea solicitand sprijinul DGASPC Sibiu in acest sens, s-a reusit prevenirea separarii copilului de familie, prevenirea unui climat familial instabil, daunator pentru dezvoltarea bio-psiho-socio-emotionala pentru copii.

După reintegrarea beneficiarilor în comunitate, acestia sunt monitorizati pe o perioadă de 3-6 luni, de către specialiștii centrului și serviciile publice de asistență socială.

Acest centru a fost infiintat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 si in prezent functionarea acestuia este asigurata  exclusiv din bugetul  Consiliului Judetean Sibiu.