Posted inJudet

Consiliul Județean Sibiu încurajează drumețiile chiar și în pandemie

Consiliul Judeţean Sibiu anunţă că a inclus 15 trasee şi 5 tururi culturale în programul dedicat drumeţiei, cu speranţa atragerii de cât mai mulţi turişti, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
„15 trasee de drumeţie şi 5 tururi culturale au fost incluse în programul evenimentului; prin sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu, starea lor a fost deja evaluată de Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor (SKV), promovarea lor fiind realizată pe site-ul dedicat www.eurorando.eu. Evenimentele vor avea un efect de promovare a Judeţului Sibiu ca destinaţie atractivă pentru turism activ sustenabil şi ecoturism, dincolo de perioadele mai sus-menţionate”, se precizează în comunicatul CJ Sibiu.
Preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, susţine că prioritară în 2021 va fi promovarea drumeţiei în judeţ.
„Ne aşteptăm ca un număr tot mai mare de persoane, atât localnici, cât şi turişti din ţară şi din străinătate, în limita restricţiilor impuse de pandemie, să practice drumeţia pe traseele din judeţ, motivaţi de căutarea unei stări de bine şi de întărire a imunităţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Tocmai de aceea, îmbunătăţirea oportunităţilor de drumeţie este un obiectiv central pentru 2021 pe care doresc să îl transmit şi primăriilor din judeţ. Drumeţia şi valorile naturale vor fi priorităţi transversale pentru toate programele de finanţare ale Consiliului Judeţean Sibiu, fie că vorbim de cultură, sport sau tineret”, a declarat Daniela Cîmpean.
În perioada imediat următoare vor fi puse în consultare publică ghidurile de finanţare şi organizate întâlniri publice cu promotorii de proiecte pe al căror parteneriat contăm.
„Prin dispoziţia preşedintei Daniela Cîmpean a fost desemnat un grup de lucru pentru implementarea acţiunilor legate de Anii Drumeţiei, care cuprinde instituţii precum Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Salvamont, ADI ECO, Societatea de Drumuri şi Poduri Sibiu, precum şi angajaţi din aparatul de specialitate al CJS. Serviciul Public Salvamont a realizat încă de anul trecut remarcarea a 16 trasee, iar anul acesta priorităţile stabilite în cadrul grupului de lucru prevăd digitalizarea tuturor traseelor de drumeţie din judeţ precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de drumeţie pe potecile existente, prin realizarea de noi marcaje, amenajarea de podeţe şi terasamente, prioritate fiind acordată traseelor din EuroRando. Totodată, finalizarea Bazei Salvamont Păltiniş este prevăzută pentru toamna 2021. Societatea de Drumuri şi Poduri Sibiu va realiza un calendar de lucrări de întreţinere şi igienizare periodică cu prioritate pentru drumurile judeţene care duc spre trasee de drumeţie, precum şi amenajarea de locuri de popas. ADI ECO Sibiu va susţine suplimentarea punctelor de colectare selectivă la ieşirea de pe traseele de drumeţie din localităţi, iar primăriile vor fi co-interesate pentru menţinerea curăţeniei în localitate şi pe traseele de drumeţie care traversează teritoriul lor şi pentru gestionarea câinilor de la stâni”, se precizează în comunicat.
Reprezentanţii grupului de lucru Anii Drumeţiei din CJ se vor întâlni marţi, cu cei ai Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu (APM Sibiu), în vederea consultării privind amplasarea de panouri informative care să marcheze ariile protejate din judeţ. Aceasta este o primă măsură necesară pentru o mai bună cunoaştere a patrimoniului natural al judeţului, dar şi pentru aplicarea prevederilor legale privind restricţionarea accesului cu mijloace motorizate în arii protejate.
În urma mai multor întâlniri interinstituţionale pe care care CJ le-a organizat cu ONG-urile de mediu, dar şi cu cluburile de enduro şi instituţii precum Direcţia Silvică, IPJ Sibiu, Jandarmeria şi APM Sibiu, a reieşit nevoia unui regulament local care să stabilească zonele permise pentru agrement motorizat (enduro, ATV, snow-mobil etc.), iar preşedintele CJ a solicitat sprijinul instituţiilor reunite în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică pentru realizarea şi implementarea unui astfel de regulament la nivelul judeţului Sibiu, care să prevadă şi o modalitate de înregistrare, informare, dar şi de control pentru practicanţii de agrement motorizat, pentru a evita perturbarea activităţilor de drumeţie, deteriorarea traseelor, dar şi impactul asupra naturii.
„Judeţul Sibiu include 16 arii protejate la nivel european – situri incluse în reţeaua Natura 2000 – dintre care 12 situri au planuri de management aprobate. La nivel judeţean au mai fost declarate şi alte arii naturale protejate care includ valori semnificative din punct de vedere floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic etc. Este vorba de 16 rezervaţii naturale şi monumente ale naturii. Deşi deţine doar 2,3% din teritoriul României, judeţul Sibiu conservă 63 % din cormoflora ţării, fiind considerat de botanişti „o Românie în miniatură”. Anii tematici ai drumeţiei reprezintă totodată ocazia de a aduce în atenţia localnicilor şi oaspeţilor patrimoniul natural valoros al judeţului, într-un mod responsabil”, se mai precizează în comunicat.
Consiliul Judeţean Sibiu a demarat o serie de acţiuni legate de Anii Drumeţiei 2021 – 2022. Anii tematici dedicaţi drumeţiei în Judeţul Sibiu susţin şi valorifică EuroRando 2021 şi 2022, întâlnirea europeană a drumeţilor, cel mai important eveniment de natură şi cultură organizat o dată la cinci ani într-o regiune din Europa, sub patronajul Asociaţiei Europene a Drumeţilor. Perioadele de desfăşurare în Judeţul Sibiu pentru EuroRando sunt: #EuroRando2021 26.09-03.10.2021 şi #EuroRando2022 11-18.09.2022. A doua perioadă a fost adăugată de organizatori având în vedere situaţia specială dată de pandemie, care se aşteaptă să condiţioneze desfăşurarea evenimentului în 2021 la un format restrâns.