Posted inUltima oră

Se împlinesc 100 de ani de când fabrica Emailul funcționează la Mediaș

Marți, 14 decembrie 2021, se împlinesc 100 de ani de când fabrica Emailul funcționează în municipiul Mediaș.

De-a lungul timpului societatea a rămas cea mai mare producătoare de produse de profil, produsele sale fiind comercializate în ţară şi străinatate, fiind unul dintre brandurile de frunte ale Mediaşului.

Fabrica a fost deschisă la data de 14 decembrie 1921, ca societate pe acţiuni cu un capital social de 6 milioane de lei, cu activitate principală de producere a articolelor emailate, zincate şi cositorite, destinate consumului intern şi exportului, scrie Mediaș News.

În anul 1945 acţiunile deţinute de cetăţenii străini, in valoare de 51, 16 % au fost preluate de către Administraţia Bunurilor Sovietice, iar întregul capital a fost naţionalizat în anul 1948, când a fost schimbată şi denumirea fabricii în Emailul Roşu.

Inginerul Valer Florea de la Emailul este considerat a fi “părintele” emailului românesc. Detalii ai aici.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fabrica avut producţie tipică pe timp de război, în anul 1953 a fost incendiată, iar în anii `70 intreprinderea a fost de două ori inundată, alaturi de alte 13 unităţi economice de nivel republican. Pagubele totale au fost estimate la inundaţia din 1970 la 129 milioane de lei, la care s-au adăugat 137 de milioane lei, din pierderile de producţie. Până în anul 1978 a deţinut monopol pe piaţa din România.

Începând cu data de 14 ianuarie 1991, S.C. Emailul SA a preluat întregul patrimoniu al Intreprinderii Emailul, iar dupa 10 ani cifra de afaceri era de circa 400 miliarde lei.

Momentan compania este controlată în proporţie de 61,8% de asociaţia salarială Viitorul-Pas din Mediaş, în timp ce SIF Transilvania deţine 28,9% din capitalul social. Acţiunile se tranzacţionează pe rulaje scăzute pe piaţa secundară a Bursei de Valori Bucureşti. Prima zi de tranzacţionarea a fost 9 iunie 1997.

Emailul Mediaş (EMAI), producător de vase emailate cu 30,3 milioane lei capitalizare, a raportat pentru 2019 un profit net de 2,96 milioane lei.