Posted inUltima oră

FOTO Exercițiu de amploare la Școala Postliceală „AUXILA” Mediaș în cadrul proiectului „Școala Altfel” – A fost simulat un cutremur

Elevii de la Școala Postliceală Auxila Mediaș au experimentat o zi plină de acțiune și aventură în cadrul proiectului „Școala Altfel”, respectiv un exercițiu ISU în caz de cutremur.

În cadrul proiectului „Școala Altfel”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, elevii din întreaga țară au oportunitatea de a-și îmbogăți experiența școlară prin participarea la diverse activități interactive și educative. La Scoala Postliceală Auxila Mediaș, elevii au avut privilegiul de a participa la un exercițiu inedit, care a pus la încercare abilitățile lor și le-a oferit o experiență memorabilă.

În cadrul acestui exercițiu, elevii au fost implicați într-un simulacru de situație de urgență, în care au trebuit să gestioneze diferite scenarii critice. Sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice și a specialiștilor în siguranță, aceștia au fost instruiți în privința măsurilor de prim-ajutor, evacuării și comunicării eficiente în cazul unor situații de risc sau dezastru.

”Pompierii sunt primii care răspund la apel în cazul unui cutremur, fiind responsabili de salvarea vieții și protejarea proprietății. Pompierii Detașamentului Mediaș au desfășurat  un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la o unitate de învățământ din municipiului Mediaș, prin care a fost simulată intervenția în caz de cutremur, unde au fost surprinse mai multe victime.

S-a intervenit cu următoarele forțe: cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară, un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, un container multirisc și două autospeciale de primă intervenție.

Pregătirea oamenilor în caz de cutremur este de o importanță crucială pentru siguranța și supraviețuirea lor într-o astfel de situație de urgență. Exercițiile de simulare a cutremurului sunt un mod eficient de a oferi oamenilor instrucțiuni și sfaturi de urmat în caz de cutremur real, astfel încât aceștia să știe cum să-și protejeze viața și proprietatea în timpul unui dezastru natural.

Reamintim faptul că, ISU Sibiu desfășoară periodic astfel de exerciții, întrucât sunt benefice atât pentru antrenarea forțelor de intervenție cât și pentru întreaga comunitate.” transmite ISU Sibiu.