Posted inEvenimente

Pictorul medieșean Alexandru Vlasin expune sâmbătă la Muzeul Municipal

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcţia Cultură, Învățământ, Sănătate, Tineret, Sport, Turism, Relații Publice și Relația cu ONG, va organiza la sediul Muzeului Municipal Mediaș expoziția temporară de artă plastică.

Proiectul expozițional aduce în fața publicului o parte din impresionanta operă artistică a cunoscutului pictor medieșean Alexandru Vlasin, care expune din nou pe simezele muzeului local după o pauză de 30 de ani, ultimul său eveniment la Mediaș având loc în anul 1992.

În toată această perioadă, Alexandru Vlasin s-a remarcat prin numeroase expoziții organizate la diverse instituții și galerii din țară, precum București, Brașov sau Timișoara.

Deschiderea oficială a expoziției va fi susținută de către dl. Pavel Șușară, unul dintre cei mai apreciați istorici și critici de artă, și de către dl. Mircea Brenciu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, ora 12:00, la sediul Muzeului Municipal Mediaș, Str. M. Viteazu, Nr. 46, iar aceasta va putea fi vizitată în perioada 26 noiembrie 2022 – 03 martie 2023.