Posted inFotbal, SIBIU, Sport

Victorie în deplasarea de la Balotești. FC Hermannstadt din nou lider în clasamentul ligii secunde

FC Hermannstadt și-a adăugat în palmares o nouă victorie. Duminică, 3 decembrie 2017, formația sibiană a învins FC Balotești cu scorul de 3-0.

Tehnicianul formației sibiene, Alexandru Pelici a început partida cu Catalin Cabuz, Daniel Tatar, Radu Crisan, Ionut Stoica, Claudiu Pamfile, Robert Boboc, Lucian Dumitriu, Andrei Hergheligiu, Cosmin Neagu, Dan Roman și Bogdan Rusu.

O primă repriză stânsă, sibienii au încercat să deschidă scorul cât mai repede. Scorul de pe tabelă a fost schimbat abia la ultima fază a jocului, minutul 45+1 de către Bogdan Rusu. În actul secund al jocului, elevii lui Pelici încearcă din nou să marcheze. Bogdan Rusu reușeste dubla în partida cu FC Balotești, marcând din nou în minutul 63, după ce a reluat în poartă o centrare a lui Hergheligiu, venită din partea dreaptă. În minutul 84 al meciului, Petrescu majorează avantajul echipei sale. Mijlocaşul abia introdus în teren ţine minge la picior în bandă, intră în centru şi şutează puternic, iar Iordan nu poate interveni.

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt urcă din nou pe prima poziție în clasamentul ligi secunde, acumulând 47 de puncte. Următorul meci al celor de la FC Hermannstadt se va disputat la Sibiu, împotriva celor de la CS Afumați.