Posted inJudet, Ultima oră

Monitorizarea live a locurilor libere pentru vaccinare – Platforma creată de sibieni

Un grup de sibieni au dezvoltat o platformă online care furnizează în timp real date despre locurile disponibile pentru vaccinare.

Platforma națională pentru programare la vaccinare este suprasolicitată și s-a blocat de câteva ori, devenind astfel nefuncțională. După mai multe actualizări și optimizări, platforma a funcționat bine, însă este foarte  încărcată din cauza persoanelor care o accesează de zeci de ori pe zi pentru a verifica dacă s-au eliberat locuri pentru vaccinare.  Un grup de sibieni au creat platforma http://vaccin.live. , implementând un sistem simplu și eficient care prezintă aproape în timp real, informațiile publice referitoare la numărul de locuri disponibile în centrele de vaccinare într-un mod grafic util, prin harta județelor.

”Am dezvoltat această platformă cu singurul scop de a contribui la eforturile comune privind combaterea și prevenirea pandemie actuale cu virusul SARS-COV-2. Necesitatea am constatat-o atunci când multe persoane s-au plâns de faptul că trebuie să acceseze în permanență sistemul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ pentru a verifica dacă au apărut locuri noi în centrele de vaccinare.”, au explicat pentru Ora de Sibiu reprezentanții echipei.

Așadar, persoana interesată, poate vizualiza prin simpla accesare a portalului http://vaccin.live dacă sunt locuri disponibile. În cazul în care locurile sunt epuizate, poate crea o alertă pentru a fi notificat prin e-mail sau SMS în momentul în care apar noi locuri disponibile. Acest serviciu este oferit gratuit, iar fondatorii spun că nu intenționează să taxeze utilizatorii pentru serviciul de notificare, suportând ei costurile din donații.

”Considerăm ca platforma noastră este de o reală utilitate în primul rând pentru utilizator/beneficiar, adică pentru populația și instituțiile din România, care doresc să facă programări pentru a se vaccina. În același timp venim și în sprijinul platformei https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ prin faptul că o sa existe o descongestionare a traficului și implicit a stresului asupra sistemului, întrucât utilizatorii nu vor mai accesa în permanență sistemul pentru a verifica dacă s-a modificat numărul de locuri în centrele de vaccinare.”, au mai spus fondatorii.