Posted inORA REA, Ultima oră

Tânăr de 27 de ani, găsit fără suflare, într-un apartament

Luni seară, pompierii sibieni alături de un echipaj de poliție au fost solicitați pentru pătrunderea forțată într-o locuință din municipiul Sibiu.

O femeie, fosta iubită a tânărului găsit fără suflare în apartament, a anunțat autoritățile că fostul iubit nu răspunde nici la telefon, nici la interfon.După pătrunderea în locuință, politiștii au descoperit trupul tânărului de 27 de ani, fără suflare.

Trupul bărbatului nu prezenta urme de violență și a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.