Posted inSport

România a pierdut cu 28-17 în fața Georgiei la Rugby European Championship 2021

Reprezentativa României a fost învinsă de Georgia cu scorul de 28-17 (13-7), duminică, la Tbilisi, în etapa a patra din Rugby European Championship 2021, informează AGERPRES.
Georgia a dominat jocul, deşi a evoluat din minutul 21 cu un om mai puţin, iar ”stejarii” nu au reuşit nici măcar să obţină punctul bonus defensiv. Georgia, prin acest succes, a obţinut şi Cupa Antim Ivireanul, trofeu care este pus în joc în meciurile directe dintre cele două naţionale.
Georgienii au reuşit eseuri prin Beka Ghigaşvili (50), Akaki Tabuţadze (70), plus o încercare de penalizare (10), la care s-au adăugat punctele reuşite de Tedo Abjandadze (două lovituri de pedeapsă – 19, 40+3- şi o transformare – 51) şi dropgolul lui Ghiorghi Babunaşvili (80+2).
Punctele ”stejarilor” au venit după eseurile lui Andrei Gorcioaia (22) şi Eugen Căpăţînă (62), transformarea lui Daniel Plai (23), în timp ce Florin Vlaicu a contribuit cu o lovitură pe penalitate (43) şi o transformare (62).
Gazdele au început în forţă şi au reuşit un prim eseu (de penalizare) în min. 10, în condiţiile în care România era inferioritate numerică (cartonaş galben Savin). După ce Şalva Mamukaşvili a primit cartonaş roşu pentru placaj înalt la Melinte (21), echipa antrenată de Andy Robinson a revenit pe tabelă, printr-un eseu al lui Gorcioaia, transformat (10-7). Georgienii au ratat o lovitură de pedeapsă, dar Abjandadze a reuşit să consolideze avantajul echipei sale chiar înainte de pauză (13-7).
România s-a apropiat pe tabelă în debutul reprizei secund, după lovitura de pedeapsă fructificată de Vlaicu (13-10), însă Georgia a reuşit o nouă încercare şi s-a desprins la 20-10. Românii nu au renunţat la luptă şi au marcat un eseu (Căpăţînă), revenind la trei puncte, 20-17.
Finalul a aparţinut gazdelor, care au mai înscris o încercare (Tabuţadze) şi au încheiat cu un dropgol (Babunaşvili), 28-17.
România şi Georgia s-au întâlnit de 25 de ori până acum, Lelos având 15 victorii, ”stejarii” 9, iar o întâlnire s-a terminat la egalitate, 9-9, în 2013, la Bucureşti.
Rugby Europe Championship 2021 contează pentru calificarea la Cupa Mondială 2023 din Franţa. Conform regulamentului, primele două echipe din grupă se califică direct la turneul final, iar ocupanta locului trei va disputa un baraj.
România a pierdut la 6 martie, în deplasare, prima sa partidă în cadrul noii ediţii a REC în faţa Rusiei, scor 13-18. În etapa a doua, la 13 martie, România s-a impus în faţa Portugaliei, cu scorul de 28-27, la Lisabona. Sâmbăta trecută, ”stejarii” au învins Spania cu 22-16, la Bucureşti.
În ultima partidă din Rugby Europe Championship 2021, România va întâlni Belgia sau Olanda (3-4 iulie, acasă).
Georgia a câştigat toate cele patru partide jucate în acest an: 29-16 cu Portugalia (deplasare), 25-19 cu Spania (deplasare) şi 23-6 cu Rusia (deplasare) şi 28-17 cu România (Tbilisi).
Pe stadionul Miheil Meshi din Tbilisi, în faţa câtorva mii de spectatori, au evoluat echipele:
Georgia: 1. Beka Ghigaşvili, 2. Şalva Mamukaşvili, 3. Ghiorghi Melikidze, 4. Laşa Jaiani, 5. Davit Ghigauri, 6. Miheil Gaceciladze, 7. Beka Saghinadze, 8. Tornike Jalagonia, 9. Ghela Aprasidze, 10. Tedo Abjandadze, 11. Aleksandr Todua, 12. Merab Şarikadze (căpitan), 13. Ghiorghi Kveseladze, 14. Akaki Tabuţadze, 15. Laşa Hmaladze. Selecţioner: Levan Maisaşvili.
Rezerve: 16. Ghiorghi Cikoidze, 17. Nika Abuladze, 18. Ghia Haraişvili, 19. Nodar Ceişvili, 20. Ghiorghi Thilaişvili, 21. Miheil Alania, 22. Ghiorghi Babunaşvili, 23. Ioseb Matiaşvili.
România: 1. Alexandru Savin (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 3. Alexandru Ţăruş (Zebre Rugby), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moţoc (RC Massy), 6. Cristian Chirica (Sporting Club Appameen) 7. Cristian Boboc (ACS Tomitanii), 8. Andre Gorcioaia (Bourgoin; căpitan), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuţu (CS Vienne), 12. Tudor Boldor (CSA Steaua), 13. Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), 14. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (SCM Timişoara). Selecţioner: Andy Robinson.
Rezerve: 16. Eugen Căpăţînă (SCM Timişoara), 17. Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare), 18. Costel Burţilă (Hyeres-Carqueiranne-La Crau), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Johan van Heerden (CS Dinamo), 21. Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), 22. Florin Vlaicu (CSA Steaua) 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).
Arbitru: Paulo Duarte (Portugalia)
Clasament:
1. Georgia 18 puncte (4 jocuri)
2. România 9 p (4 j)
3. Portugalia 5 p (3 j)
4. Rusia 4 p (2 j)
5. Spania 2 p (3 j)
6. Belgia/Olanda 0 (0).