Posted inJudet, ORA REA, Ultima oră

Casă mistuită de flăcări la Șmig – Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

În ultimele 24 de ore, lucrătorii ISU au intervenit la 35 de solicitări venite prin numărul de urgență 11.

Pompierii medieșeni au intervenit la un incendiu care s-a manifestat la o locuință din Smig, pe strada Principală. De asemenea, salvatorii din cadrul Punctului de lucru Dumbrăveni au intervenit în localitatea Șmig, str. Principală pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.

Pompierii militari au salvat din locuință o persoană de sex masculin de cca 46 de ani care a fost transportată de echipajul SMURD la C.P.U. Mediaș, conștientă, cu suspiciune arsură căi aeriene. Incendiul a afectat aproximativ 80% din acoperișul casei precum și două camere și o bucătărie. Din interiorul acestora au ars obiecte de mobilier și electrocasnice. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.La fața locului au intervenit în sprijin Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Alma și Dumbrăveni.