Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

Bursa locurilor de muncă la Mediaș – Se ține vineri la Casa Schuller

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 12 aprilie 2019 „Bursa generală a locurilor de muncă” la Mediaş, la Casa Schuller, Piaţa Regele Ferdinand I, nr. 25, începând cu ora 9.00.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt. Agenţii economici care vor participa la „Bursa generală a locurilor de muncă” vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.

Prin intermediul bursei generale a locurilor de muncă organizate anul trecut au fost angajate 78 de persoane.
În cadrul acţiunilor întreprinse de AJOFM Sibiu în vederea identificării locurilor de muncă vacante au fost trimise invitaţii unui număr de 150 agenţi economici din judeţ. Până la această dată 15 dintre aceştia au confirmat deja participarea la bursă, (10 la Sibiu şi 5 la Mediaş) punând la dispoziţie 169 locuri de muncă vacante (148 la Sibiu şi 21 la Mediaş). Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare şi se adresează meseriilor/calificărilor următoare: agent de asigurare, asistent relaţii publice şi comunicare, casier, controlor calitate, dulgher, manipulant mărfuri, montator subansamble, muncitor necalificat, stivuitorist, vânzător şi altele, oferta fiind completată de posturi pentru persoane cu studii superioare (analist calitate, expert în securitate şi sănătate în muncă, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, inginer electronist, inginer mecanic, inginer producţie etc.).

Datele sunt preliminare, urmând ca până la data desfăşurării bursei numărul agenţilor economici participanţi şi al locurilor de muncă să crească. În acest sens, angajatorii care doresc să participe la bursă pot să contacteze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel. 0269/210882 sau fax. 0269/230089 sau Agenţia Locală Mediaş, str. Comandor Dimitrie Moraru, nr.3,tel. 0269/843731, fax 0269/846710.