Posted inROMÂNIA

România găzduiește Campionatul Mondial de Multisport – Sportivi din peste 40 de tări vin la Târgu Mureș

România va fi în perioada 6-12 iunie capitala mondială a triatlonului, a anunțat sâmbătă Ministerul Sportului. La Târgu Mureș, vor avea loc patru campionate mondiale ale unor ramuri din triatlon.

Potrivit Ministerului Sportului, Campionatul Mondial de Multisport se va desfășura la Târgu Mureș, în perioada 6 -12 iunie, și va aduce la start 1500 de sportivi din peste 40 de țări, relatează Mediafax.

Programul competiției include Campionatul Mondial de Cross Duatlon, în 6 iunie, pe Platoul Cornești, Campionatul Mondial de Cross Triatlon, în 8 iunie, în Complexul de Sport și Agrement „Mureșul” și pe Platoul Cornești, Campionatul Mondial de Duatlon Standard, în 10 iunie, pe Circuitul Transilvania Motor Ring, și Campionatul Mondial de Duatlon Sprint, în 12 iunie, în centrul orașului Târgu Mureș.

„Ministerul Sportului este unul dintre susținătorii evenimentului, prin finanțarea acordată în cadrul Programului Național de Excelență, pentru organizarea pe teritoriul României a unor competiții de nivel internațional”, a anunțat ministerul.