Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

FOTO Mediașul are cel mai modern loc de joacă pentru copii – Arată minunat

Copiii din cartierul Vitrometan se pot bucura de cel mai modern loc de joacă din oraș. Direcția de Administrare a Domeniului Public a reamenajat și modernizat parcul de pe strada Sebeșului.

Din cei 3600 de metri pătrați, 1600 de metri pătrați este spațiu verde și tartan. Mai mult decât atât, prichindeii medieșeni se pot bucura de aparate noi de joacă, tiroliană, dar și pistă de alergare.

Nu doar copiii se pot relaxa în parc, ci și adulți. Municipalitatea medieșeană a montat aparate de fitness, dar și multe zone verzi cu rulouri de gazon și sistem de irigat.

“După o muncă în echipă de câteva luni, putem spune că lucrările la locul de joacă din cartierul Vitrometan sunt finalizate. Nu pot decât să le mulțumesc colegilor mei de la Direcția de Administrare a Domeniului Public pentru implicare și să-i asigur pe medieșenii care locuiesc în alte zone ale orașului că locuri de joacă așa cum este acesta vom amenaja peste tot în oraș. Consider că astfel de investiții sunt extrem de importante pentru generațiile care vin și aici mă refer în principal la copiii noștri. După cum se știe de toată lumea, în momentul de față nu există o autorizare a deschiderii locurilor de joacă pentru copii. Atunci când acest lucru va fi posibil, cei care pot să ia decizii în acest sens ne vor permite să deschidem locul de joacă. Tot ce este investit aici este pentru copiii noștri”, a declarat Gheorghe Roman, primarul Mediașului.