Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

FOTO Se cosește iarba din spațiile verzi și parcuri – Prichindeii nu au voie în locurile de joacă

Reprezentanții Direcției de Administrare a Domeniului Public Mediaș au tuns și aranjat parcurile și spațiile verzi din oraș.

Chiar dacă vremea nu a ținut cu noi în ultima perioadă, în urma ploilor torențiale, iarba a crescut foarte mult. Lucrătorii de la DADP Mediaș vor face tot posibilul de a ajunge în toate zonele din municipiul Mediaș.

Lucrătorii Direcției de Administrare a Domeniului Public Mediaș lucrează și la amenajarea unui modern loc de joacă în cartierul Vitrometan.

”Răspunzând solicitărilor dumneavoastră Primăria Mediaș, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public (DADP) a continuat în forță și în această săptămână programul de tuns iarba și de toaletat gardul viu în diverse zone ale Mediașului. După o lună în care a plouat constant, iarba crescând foarte mult, acest program este anevoios, dar facem tot posibilul pentru a ajunge în toate zonele orașului .Concomitent se lucrează în cartierul Vitrometan la amenajarea unui modern loc de joacă .