Posted inUltima oră

FOTO Accident pe strada Unirii din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate – Șoferul a rămas fără permis

Marți seară pe strada Unirii din municipiul Mediaș o mașină a fost proiectată pe squarul care separă sensurile de mers din cauza unui șofer care nu a acord prioritate.

”La data de 5 iulie, în jurul orei 21,00, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, un localnic în vârstă de 22 de ani a pătruns în intersecția cu strada Piața Andrei Șaguna fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Axente Sever, acest turism fiind proiectat apoi pe squarul care separă sensurile de mers.

Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor două autovehicule și cu distrugerea mai multor elemente decorative stradale.

Conducătorul auto care a produs tamponarea a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.