Posted inUltima oră

Consiliul Județean susține CSM Mediaș. Aproape 50 de sportivi vor beneficia de cantonament la Predeal

Rezultatele bune vin în urma unei pregătiri bune. Consiliul Judetean Sibiu susține, prin Agenda SPORTIVĂ, Cantonamentul de vară la munte pentru sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal Mediaș, secțiile de fotbal, șah, tenis de masă și ciclism.

 În perioada 19-25 august, 48 de sportivi vor beneficia de pregătire fizică de specialitate la Predeal, pentru menținerea constantă a nivelului de pregătire și a formei fizice. 

VEZI ȘI: Cantonament de vară la Predeal pentru sportivii de la CSM Mediaș (video)

Obiectivele cantonamentului sunt:

  • Formarea echipelor ce vor reprezenta CSM Mediaș în sezonul competițional 2023-2024;
  • Pregătirea tehnico-tactică, instruirea sportivilor pentru performanțe de nivel înalt;
  • Creșterea capacității aerobe / anaerobe și perfecționarea tehnicii individuale;
  • Fortificarea organismului în condiții de climă specifică zonei montane;
  • Dezvoltarea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului de echipă, și a cooperării între sportivi.