Posted inORA REA, SIBIU

Sibiul a rămas fără primar. Astrid Fodor a fost demisă

Aldea Muntean, prefectul județului Sibiu a demis, miercuri, Primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Adela Muntean, prefectul de Sibiu, a anunțat că a semnat documentul prin care se ia act de starea de incompatibilitate a primarului orașului Sibiu, Astrid Fodor, act care reprezintă încetarea mandatului edilului.

“Voi cere în instanță suspendarea ordinului de demitere. Voi ataca de asemenea în contencios decizia dată de către prefectul județului Sibiu. Nu mă surprinde deloc faptul că prefectul județului Sibiu a cerut demiterea mea. Pot să spun chiar că mă așteptam la acest lucru și asta pentru că după cum se știe prefectul județului Sibiu este reprezentant al PSD iar eu, ca și primar al municipiului Sibiu sunt de la alta formațiune respectiv, de la FDGR” a declarat Astrid Fodor.

După ce se îndeplinește procedura de comunicare a deciziei Prefectului către cel vizat, acesta, în speță Astrid Fodor, poate ataca ordinul în contencios administrativ în termen de 10 zile. Judecătorii vor stabili dacă mențin ordinul sau dacă îl suspendă și primarul rămâne în funcție. Această cale de atac se referă exclusiv la legalitatea ordinului emis de prefect și nu la starea de incompatibilitate a celui în cauză.

Consiliul Local Sibiu a fost și el înștiințat de ordinul Prefectului Adela Muntean și va stabili pe cine desemnează pentru a ocupa funcția de primar interimar.