Posted inMEDIAȘ, Sport, Ultima oră

PREMIERĂ la Mediaș: CSM a promovat în Divizia A, la tenis de masă

În perioada 1-3 septembrie a avut loc returul Campionatului Național de Seniori, Divizia B masculin.

Competiția s-a desfășurat la Izvorani, în Sala Sporturilor din incinta Complexului Olimpic Român „Sydney 2000”. CSM Mediaș a fost reprezentată de Dan Daniel, Mircea Alexandru, Cîndea Cristian și Gheorghe Alexandru. Echipa noastră este pregătită de antrenorul Viorel Stere.

Echipa noastră a reușit victorii pe linie în fața celor de la CS Raris Timișoara, CSS OD. Secuiesc II, CSM Zalău, CSM Dunărea Giurgiu, CS TT București și ACTT București II. În meciul de baraj, echipa noastră a învins pe ACS Dumbrăvița cu scorul de 3-0, obținând astfel promovarea în Diviza A.