Posted inJudet

Recomandări pentru șoferi, în urma accidentelor mortale din județul Sibiu

Șase oameni au murit, vinerea trecută, în mai puțin de 12 ore, pe drumurile din județul Sibiu. Drept urmare, pentru siguranță în trafic, polițiștii vin cu o serie de recomandări pentru conducătorii auto.

„Pentru a ajunge cu bine la destinație, insistăm asupra adoptării de către toate categoriile de persoane (şoferi, pietoni, biciclişti, motociclişti) a unei conduite preventive pe drumurile publice”, informează IPJ Sibiu.

VEZI ȘI: Momentul accidentului cu patru morți de pe Calea Șurii Mici – IMAGINI CU IMPACT EMOȚIONAL!

CITEȘTE ȘI: Vinerea neagră – Motociclist mort într-un accident la Tălmaciu 

Polițiștii le reamintesc, astfel, conducătorilor auto:
– Să respecte regimul de viteză impus pe tronsonul de drum;
– Sa reducă viteza de deplasare în condiţii de carosabil ud, ploaie, pe drum în curbă cu vizibilitate redusă;
– Să se asigure temeinic înainte de efectuarea manevrei de depăşire şi să execute manevra numai în locurile unde aceasta este permisă;
– Să păstreze distanţa de siguranţă faţă de autovehiculul care se deplasează în faţă;
– Să se asigure, înainte de a pleca în călătorie, că sistemele de frânare şi iluminare, semnalizare sunt funcţionale;
– Să nu se urce la volan după ce, în prealabil, au consumat băuturi alcoolice;
– Să nu conducă autovehicule în stare avansată de oboseală.

„Nu uitați faptul că vinerea trecută, în mai puțin de 12 ore, 6 oameni și-au pierdut viața pe drumurile din județul Sibiu. Siguranța traficului este exclusiv responsabilitatea fiecăruia dintre noi, cu efect extins asupra celorlalți, persoane dragi sau necunoscuți a căror viață poate fi curmată într-un singur moment de neatenție!
Fiți responsabili, fiți atenți la drum, circulați prudent!”, mai spun reprezentanții IPJ Sibiu.