Posted inUltima oră

Medieșenii vor avea acces la REVISAL din 2025 – Angajații își pot verifica datele la ITM

În Monitorul Oficial nr.937 din 26 septembrie 2022 a fost publicată HG nr.1164/2022 privind aprobarea procedurii de acces online al salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților, a modalității de generare și descărcare a extrasului, precum și a condițiilor în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate.

Hotărârea intră în vigoare de la 31 decembrie 2024, cu excepția prevederilor art. 6 din anexă, care au intrat în vigoare odată cu publicarea acesteia ( în M.Of.), respectiv 26 septembrie 2022.

Conform art. 6 din anexa la Hotărâre, până la implementarea noului sistem informatic, inspectoratele teritoriale de muncă eliberează, la cererea scrisă a salariaților sau a foștilor salariați, un extras din registru în termen de cel mult 15 zile de la solicitare și după plata tarifului de 20 lei/document.

Salariatul sau fostul salariat se va putea prezenta personal, sau prin împuternicit, la sediul inspectoratului teritoriul de muncă (unde își are angajatorul sediul/domiciliul, unde își desfășoară activitatea salariații unităților fără personalitate juridică sau în a cărui rază teritorială lucrătorul își are domiciliul, dacă angajatorul are/avea sediu în alt județ) în vederea eliberării unui extras din registru.

Rămân însă valabile prevederile HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, conform cărora angajatorii sunt obligați să furnizeze salariaților sau foștilor salariați date din REVISAL privind propriul contract de muncă, în cel mult 15 zile de la primirea unei solicitări scrise în acest sens, precum și la încetarea activității.

În cazul în care angajatorul nu eliberează extrasul din Revisal, salariații sau foștii salariați ai acestuia se pot adresa inspectoratului teritorial de muncă, care, tot în interval de 15 zile de la data solicitării, va elibera extrasul.