Posted inJudet, Ultima oră

Vești bune pentru elevii din Ighișul Nou – Școala Gimnazială va fi modernizată

Primăria Mediaș vine cu câteva vești bune pentru elevii Școlii Gimnaziale din Ighișul Nou.

Școala din satul aparținător a intrat într-un proiect de reabilitare, iar consilierii locali vor dezbate proiectul de pe ordinea de zi privind aprobarea proiectului la faza DALI și a indicatorilor tehnico-economice, inclusiv descrierea sumară a obiectivului de investiții a reabilitării și modernizării școlii din Ighișul Nou.

Datarea aproximativă a construcției (Corp 1 și Corp 2) este sfârșitul secolului XVIII, iar finisajele și tâmplăria au fost făcute după anul 1960.
În acest context se constituţie că este o necesitate luarea de măsuri privind consolidarea, reabilitarea clădirii și îmbunătățirea anvelopei în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii precum și reabilitarea instalaţiilor interioare ale aceştia și crearea de noi grupuri sanitare în interiorul clădirii.

Scopul investiţiei este de a aduce clădirea la standardele de funcționare actuală prin refacerea sălilor de clasă, refacerea dotărilor sanitare, spatii destinate cadrelor didactice și personalului administrativ, spații tehnice, spaţii de joacă și recreere în curtea școlii.Valoarea totală a obiectivului de investiții propus este de 3.724.530,84 lei inclusiv TVA.