Posted inROMÂNIA, Ultima oră

Proiect revoluționar în Parlament – O nouă materie în școlile românești

Elevii din clasele a VI-a și a IX-a ar putea avea, săptămânal, o nouă disciplină obligatorie – Educație și cultură media, potrivit unei propuneri în Parlament. Cursul urmează să dezvolte abilităţi de a identifica ştirile false şi să cunoască fenomenul fake news.

“Prezenta lege reglementează introducerea disciplinei «Educaţie şi cultură media» ca disciplină obligatorie, o oră pe săptămână, pentru elevii claselor a VI-a şi, ulterior, elevii claselor a IX-a”, se arată în Legea pentru introducerea disciplinei,

Proiectul a fost înregistrat în 19 decembrie. Materia propusă va include obligatoriu predarea teoriilor comunicării, formarea unui mecanism critic şi analitic de recepţionare a ştirilor, identificarea manipulării informaţiei în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informaţii care au scopul final îngrădirea şi ameninţarea unor drepturi fundamentale şi identificarea ştirilor false.

Potrivit propunerii legislative, cursul va fi predat de profesorii de Limba Română, Istorie, Cultură Civică sau Filosofie, care vor fi pregătiţi, în fiecare an, pentru a preda disciplina.

De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale va forma un grup de lucru care va include în mod obligatoriu un grup din reprezentanţi ai facultăţilor care pregătesc specialişti în domeniul comunicării şi mass-media, organizaţii non-guvernamentale, care vor elabora un plan de formare a profesorilor, precum şi metodologia disciplinei.

“Dezvoltarea fenomenului «fake news» generează o criză pentru societatea contemporană și amenință inclusiv buna funcționare a democrațiilor liberale cu riscuri asupra securităţii şi siguranţei naţionale”, se arată în expunerea de motive.

Totodată, se mai spune că fenomenul «fake news» este un pericol la adresa democrației și poate conduce, de exemplu, la creșterea sentimentelor anti-europene sau xenofobe.

“Începând cu ciclul gimnazial, este util ca tinerii să cunoască progresiv noțiuni de bază din teoria comunicării, să înțeleagă care sunt mediile pe care le pot accesa pentru o informare diversă, să își formeze un mecanism critic și analitic de recepționare a știrilor, să identifice manipulările informației în beneficiul unor interese extremiste sau antidemocratice, să filtreze unele informații care au ca scop final îngrădirea și amenințarea unor drepturi fundamentale, să își dezvolte capacitatea de a discerne între un «fake news» și un eveniment real/o informație adevărată, și, în egală măsură, să poată identifica și să respingă argumentat orice formă de retorică xenofobă, rasistă sau antisemită”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege a fost propus de deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raețchi. Proiectul a fost înregistrat la Camera Deputaților, primul for sesizat, după care va ajunge la Senat, for decizional. Legea va intra în vigoare în doi ani de la adoptare.