Posted inUltima oră

Două imobile din incinta Spitalului Mediaș vor fi reabilitate

Aleșii locali din municipiul Mediaș se întrunesc joi, 28 iulie 2022, în ședința ordinară. Pe ordinea de zi sunt 21 de proiecte, printre care și proiectul de hotărâre privind reabilitarea a două corpuri din incinta Spitalului Municipal.

Starea de uzură fizică și morală și suprasolicitările determinată de numărul mare de pacienți a rețelor de gaze medicale cât și cele de energie electrică creează un risc major pentru viața și sănătatea pacienților internați în spital.

Clădirea propusă pentru modernizarea este Corp 1 și Corp 2 (identificată în extras CF cu Corp C8) din incinta Spitalului Municipal Mediaș. În situația actuală, clădirea nu este adaptată în totalitate la normele de securitate la incendiu, iar instalațiile electrice, de ventilație, de detecție, semnalizare și avertizare la incendiu, fluide medicale necesită moderniare și extindere.

În etapa de evaluare administrativă și a eligibității proiectului, respectiv etapa de evaluare tehnico-financiară, a fost necesară actualizarea Devizului General al proiectului ceea ce duce și la actualizare indicatorilor tehnico-economici ai proiectului. Valoarea totală actualizată a obiectivului de investiții este de 10.601.588, 03 lei inclusiv TVA.