Posted inJudet, Ultima oră

FOTO Lucrările la capelă mortuară din Agârbiciu au fost finalizate

Cu toate că ne aflăm în stare de urgență la nivel național, Primăria comunei Axente Sever continuă să gestioneze lucrările programate pentru obiectele de investiții realizate la nivelul comunei.

Miercuri, 25 martie 2020, capela mortală din Agârbiciu a fost finalizată cu succes. La fața locului, a fost prezent și primarul Marius Grecu, reprezentanți ai constructorului care s-a ocupat de lucrare, cât și o comisie de recepție.

După ce vor fi realizate şi ultimele finisaje, iar capela va fi dată în folosinţă, toate cele trei localităţi componente ale comunei Axente Sever vor avea la dispoziţie câte o capelă mortuară. Investiţia realizată a cuprins renovarea şi amenajarea unui imobil aflat într-o stare avansată de degradare şi a avut o valoare de aproximativ 220.000 lei, fonduri asigurate de la bugetul local.