Posted inJudet

Copșenii nemulțumiți de dimensiunea statuii lui Ștefan cel Mare – ”Cât un copil de 14 ani”

Zilele trecute la Coșpa Mică a fost inaugurată statuia lui Ștefan cel Mare, insă locuitorii au rămas suprinși de dimensiunea statuii.

Monumentul din bronz, dezvelit recent, măsoară doar un metru și 30 de centimetri și a costat 16.000 de euro. Unora le place creația, alții cred ca este nepotrivită ca dimensuni. Li s-a replicat însă că Ștefan era, într-adevăr, mare la sfat, însă mic la stat, relatează stirileprotv.ro

″Ștefan cel Mic”, așa cum l-au botezat unii localnici a fost amplasat cu mare fast într-un cartier din Copșa Mică. Are doar un metru și 30 de centimetri si este cocoțat pe un soclu maro în mijlocul unui soi de bazin. În aceste condiții și sabia domnitorului pare minusculă. Prilej de comentarii.

Municipalitatea promite că va rezolva si această problemă, însă abia anul viitor.

Localnic: “Cât un copil de 14 ani”.

Localnică: “Mie îmi place. A luptat, și-a dat silinița, a căutat să elibereze țara de cotropitori, de toți zăpăciții ăia. Acum, dacă era un pic mai mare…”.

Localnică: “E mică, dar frumoasă”.

Daniel Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică:
“Nu este mărime naturală, dar Ștefan Vodă avea undeva la un 1,60 înălțime. S-au păstrat proporțiile și de corp și de haine, toate raportate la dimensiunea acelei piețe”.

Dar, cel mai în măsură să vorbească despre sculptură este chiar cel care a creat-o. Artistul plastic Ioan Cândea.

Ioan Cândea, sculptor: ”Ștefan cel Mare și Sfânt a fost un om scund, nu mare statură. Avea un un metru cincizeci” .

Dincolo de disputele de natură estetică, localnicii spun că altele ar fi trebuit să fie prioritățile orașului. Cum ar fi, alimentarea cu apă potabilă.

În prezent, orașul este alimentat cu apă din Târnava Mare, însă stația de tratare este veche, iar la rețeaua de distribuție se produc des avarii.

Locanic: “E apă urâtă, industrială din Târnavă. E murdară. Noi cărăm cu bidoanele de la cișmele, ca să facem mâncare…”.