Posted inORA REA

Accident feroviar în gară la Sighișoara – Două trenuri de marfă s-au ciocnit

CFR transmite, luni, că incidentul feroviar din Sighișoara a fost între un tren care transporta ciment și altul care transporta bușteni. Reprezenții CFR spun că informațiile privind marfa explozibilă transportată de cele două trenuri private de marfă este falsă.

Potrivit CFR, cele două trenuri erau încărcate cu bușteni și ciment, și nu cu motorină/îngrășăminte chimice. De asemenea, CFR precizează că nu e vorba de nicio „mușamalizare a unui incident feroviar de către conducerea Companiei”, transmite Mediafax.

„Conducerea Companiei Națională de Căi Ferate CFR SA nu a mușamalizat niciodată vreun incident sau accident feroviar înregistrat pe rețeaua feroviară, indiferent de grupa de clasificare a acestuia. Toate avizările referitoare la incidentele sau accidentele feroviare înregistrate pe rețeaua feroviară se transmit atât telefonic, cât și în format letric de către revizoratele regionale de siguranța circulației, în acelați timp tuturor instituțiilor abilitate AFER, AGIFER, POLIȚIE TF, inclusiv Revizoratului General de Siguranța Circulației din centralul Companiei, de unde rezultă faptul că nicio persoană din conducerea Companiei nu poate ascunde sau mușamaliza un incident/eveniment feroviar, deoarece toate informațiile privind contatarea de la fața locului se transmit în același timp, în același email, tuturor organelor abilitate să cerceteze sau să demareze anchetele feroviare”, potrivit CFR.

Referitor la incidentul din gara Sighișoara, CFR menționează faptul că primul responsabil care trebuia să-i avizeze pe șeful de stație și regulatorul de circulație al regionalei CF Brașov era impiegatul de mișcare, care nu a avizat incidentul, acesta fiind acum cercetat disciplinar pentru neavizare și neîndeplinirea obligațiilor de serviciu.

„Avizarea scrisă a fost transmisă, tuturor organelor de cercetare abilitate, inclusiv Revizoratului General de Siguranța Circulației (RGSC), după ce echipa de control a Regionalei CF Brașov a ajuns în stația Sighișoara pentru verificarea tuturor datelor, inclusiv a înregistrărilor video de pe instalația de centralizare electronică a traficului din stație, toate informațiile și constatările echipei de control fiind înscrise în avizare și transmise electronic tuturor reprezentanților organelor de cercetare abilitate – AFER, AGIFER, POLIȚIA TF și RGSC. După verificarea imaginilor video ale instalației de centralizare electronică s-a constatat faptul că mecanicul trenului GFR nu a oprit la linia 5, acesta și-a continuat parcursul, a depășit semnalul de ieșire din stație, care era în poziția OPRIRE, a talonat macazul nr. 26 și s-a înscris pe parcursul de intrare al trenului CER-Fersped, care avea comandă de intrare la linia 4. Impiegatul de mișcare a declarat că le-a solicitat imediat telefonic celor 2 mecanici măsuri de oprire, iar după oprirea celor două garnituri, trenul GFR a fost retras pe linia 5, iar trenul CER-Fersped a fost garat la linia 4, fiecare garnitură fiind reînscrisă ulterior în circulație”, transmite CFR.

În ceea ce privește marfa transportată de cele două trenuri private de marfă, CFR precizează că acestea nu erau încărcate nici cu motorină, nici cu îngrășăminte chimice.

„Trenul GFR transporta ciment pe relația Rupea – Dej, iar trenul CER-Fersped era încărcat cu bușteni și circula în relația Curtici – Sfântul Gheorghe. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de Revizoratul Regionalei Brașov s-a constatat faptul că mecanicul trenului GFR a fost testat cu aparatul etilotest la intrarea în serviciu, în Depoul Brașov, testare efectuată chiar de personalul operatorului privat”, mai arată CFR.

Poliția Mureș a anunțat duminică faptul că face o anchetă după ce două trenuri au fost la un pas să se ciocnească, în Sighișoara.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la un posibil eveniment petrecut la data de 8 iunie 2023, în gara Sighișoara, în care un tren ar fi pătruns pe o altă linie, pe care se deplasa o altă garnitură de tren, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Mureș.

Cercetările se fac pentru ,,neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă”, cu ocazia acestora urmând a fi verificate toate circumstanțele în care s-ar fi produs evenimentul în cauză.