Posted inEvenimente

A murit Tina Turner – „Regina Rock’n Roll” avea 83 de ani

Cântăreața Tina Turner, ale cărei hituri precum The Best și What’s Love Got to Do With It au transformat-o într-un superstar, a murit miercuri la vârsta de 83 de ani.

Potrivit BBC, Tina Turner a avut o serie de probleme de sănătate în ultimii ani, inclusiv cancer, un accident vascular cerebral și insuficiență renală.

Ea a devenit celebră alături de soțul ei, Ike, în anii 1960, cu melodii precum Proud Mary și River Deep, Mountain High. A divorțat de Ike în 1978 și a continuat să aibă un succes și mai mare ca artistă solo în anii 1980.

Supranumită Regina Rock ‘n’ Roll-ului, Tina Turner a fost renumită pentru spectacolele sale de scenă și pentru vocea sa și puternică.

A câștigat opt premii Grammy și a fost inclusă în Rock ‘n’ Roll Hall of Fame în 2021.

A devenit una dintre cele mai mari vedete pop și rock ale anilor ’80 și ’90, cu hituri precum Let’s Stay Together, Steamy Windows, Private Dancer, tema lui James Bond GoldenEye, I Don’t Wanna Fight și It Takes Two, un duet cu Rod Stewart.

A jucat, de asemenea, în filmul Mad Max Beyond Thunderdome din 1985 – care a inclus un alt hit al ei, We Don’t Need Another Hero – și în opera rock Tommy din 1975 a trupei The Who, în rolul Acid Queen.

Și-a găsit fericirea alături de cel de-al doilea soț al ei, directorul muzical german Erwin Bac.