Posted inUltima oră

Bărbat din Mediaș prins beat la volan pe strada Fântânele

Sâmbătă după-amiază, politiștii din municipiul Mediaș au oprit pentru un control, un autoturism condus de către un localnic de 46 de ani.

În urma verificărilor, lucrătorii de la circulație au constatat faptul că bărbat este băut. La testarea cu aparatul etilotest, șoferul avea o alcoolemie de 0,73 miligrame/litru pur în aerul expirat.

”La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 18,30, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Fântânele de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

La nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.