Doi tineri, dintre care unul minor, au tâlhărit, în urmă cu câteva zile, un bărbat din Târnava. Aceștia l-au bătut, după care i-au furat banii și telefonul.
„La data de 10 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Târnava, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În fapt, tânărul este bănuit că, în data de 8 mai, puțin după miezul nopții, pe strada Văii din comuna Târnava, împreună cu un minor în vârstă de 17 ani, din aceeași localitate, ar fi agresat fizic un bărbat în vârstă de 51 de ani, după care i-ar fi sustras telefonul mobil și suma de 800 de lei.
Control judiciar pentru tânărul de 23 ani. Minorul, cercetat în libertate
„La data de 10 mai a.c., față de tânărul în vârstă de 23 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar la data de 11 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, a dispus aplicarea față de presupusul autor a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, mai spune Welter.
Minorul este cercetat penal în libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever.