Posted inUltima oră

Medieșeanca Andreea Dragoman participă la Jocurile Europene din Polonia

Tenisul de masă nu a lipsit din programul Jocurilor Europene la nici o ediție. Tema Romania a participat la ambele ediții de până acum și a câștigat două medalii. La Cracovia Malopolska 2023 competiția de dublu mixt dă calificare directă la JO Paris 2024. România va alinia la start cei mai buni jucători de tenis de masă.

Tenis de masă – 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin)

  • Sportivi: Elizabeta Samara, Bernadette Cynthia Szőcs, Andreea Dragoman, Adina Mihaela Diaconu, Ovidiu George Ionescu, Hunor János Szőcs, Darius Emanuel Movileanu, Andrei Eduard Ionescu;
  • Antrenori – Viorel Filimon, Andrei Filimon

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, multiple campioane europene, vor participa pentru a treia oară consecutiv la Jocurile Europene, în timp ce Ovidiu Ionescu ( vicecampion european și mondial) și Hunor János Szőcs vor fi prezenți la a doua ediție consecutivă a competiției.

Antrenorul Andrei Filimon a fost component al echipei masculine care a reprezentat România în competiția de tenis de masă de la JE Baku 2015.

La ediția inaugurală, Baku 2015, echipele României, atât cea masculină cât și cea feminină, s–au clasat pe locul 9, iar la individual sportivii români nu au prins podiumul. La Minsk 2019, echipa feminină a României și tandemul Ovidiu Ionescu / Bernadette Szocs, la dublu mixt, au cucerit medaliile de argint.

Team Romania are două medalii câștigate la Jocurile Europene, ambele la JE Minsk 2019

  • Medalii Tenis de Masă Team Romania la Jocurile Europene: 0 – 2 – 0

ARGINT – Echipe feminin – Bernadette Cynthia Szocs, Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro

ARGINT – Dublu mixt – Ovidiu George Ionescu, Bernadette Cynthia Szocs

În cifre, JE Cracovia Malopolska 2023 – Tenis de Masă :

  • 30 țări participante
  • 152 sportivi înscriși
  • 5 probe – individual masculin, individual feminin, echipe feminin, echipe masculin, dublu mixt
  • 8 sportivi români în competiție

Întrecerile de tenis de masă din cadrul Jocurilor Europene Cracovia Malopolska 2023 sunt programate să se desfășoare în Arena Suche Stawy, între 23 iunie – 1 iulie.

Jocurile Europene Cracovia Malopolka 2023 se transmit în direct la Televiziunea Română.