Posted inORA REA, Ultima oră

Percheziții la Sibiu – Descinderi joi dis de dimineață

Joi dimineață în Sibiu și alte opt județe au avut loc descinderi într-un dosar cu un prejudiciu de 31 de milioane de euro. Mai mulți cetățeni români și moldoveni sunt acuzați că au pus bazele mai multor fabrici clandestine de țigări, scrie mediafax.ro.

Procurorii DIICOT Iași și polițiștii fac joi 40 de percheziții în București și în județele Iași, Bacău, Timiș, Iflov, Constanța, Sibiu, Brașov, Galați și Bihor, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de contrabandă în formă continuată și evaziune fiscală în formă continuată.

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că grupul infracțional format din cetățeni români și moldoveni acționează pentru obținerea de bani, în urma punerii în funcțiune a unor fabrici clandestine de producere și ambalare de țigări, precum și vânzarea ulterioară a acestora.

Membrii grupării infracționale din România se ocupă de toate detaliile legate de transmiterea de materiale pentru fabricarea țigaretelor în alt stat membru al UE, unde are loc activitatea ilegală de producere a țigaretelor.

Prejudiciul se ridică la suma de peste 31 milioane euro, conform OLAF.