Posted inORA REA, Ultima oră

Împușcat în picior de un polițist după ce a sărit să îl taie cu drujba

Polițiștii din Sibiu au făcut uz de armă, duminică, la Turnu Roșu, județul Sibiu, unde au fost chemați pentru aplanarea unui conflict între soți. Agresorul și-a scos soția din locuință, iar pe oamenii legii i-a amenințat cu drujba, astfel că aceștia l-au împușcat în picior.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter, a declarat că oamenii legii au fost chemați pentru aplanarea unui conflict în familie în localitatea Turnu Roșu.

Polițiștii au stabilit că un bărbat și-a agresat soția și a scos-o din locuință. La sosirea echipajului de poliție, bărbatul a continuat să fie agresiv și, cu o drujbă, a amenințat polițiștii, iar atunci când i s-a pus în vedere să înceteze, nu s-a conformat somației.

„Unul dintre polițiști a somat agresorul și a tras un foc de avertisment în aer. Întrucât nici de această dată agresorul nu a încetat acțiunile, polițistul a executat un foc de armă asupra bărbatului, rănindu-l în picior”, a spus Welter.

Agresorul a fost transportat conștient la spital, pentru îngrijiri medicale, și a fost internat sub pază. Soția lui este în afara oricărui pericol. Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.