Posted inUltima oră

Zahărul, uleiul și gazele naturale, în topul celo mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,3% în luna octombrie a acestui an, de la 15,9% în luna septembrie, deși ritmul lunar de creștere a prețurilor rămâne constant, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la zahăr (62%), ulei (43%), gaze (40%).

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 14,37%, mărfurile alimentare cu 20,58%, iar serviciile cu 8,31%, față de octombrie 2021, relatează ziare.com

De la lună la lună, scumpirile au rămas constante. Astfel, preţurile de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 au crescut cu 1,3%, același ritm de creștere fiind raportat și în septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022.

„Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 14,5%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) este 12,4%”, arată INS, într-un comunicat publicat vineri, 11 noiembrie, citat de Economedia.

Scumpiri masive față de octombrie 2021

  • Zahăr – 62,64%
  • Ulei comestibil – 43,57%
  • Ulei, slănină, grăsimi – 41,85%
  • Gaze – 40,79%
  • Cartofi – 40,55%
  • Unt – 39,25%
  • Mălai – 34,85%
  • Produse de morărit – 34,68%
  • Făină – 34,54%
  • Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 32,44%
  • Margarină – 30,10%
  • Aerian – 28,93%
  • Brânză de vacă (telemea) – 28,76%
  • Lapte de vacă – 28,16%
  • Energie electrică – 27,01%
  • Pâine – 26,94%
  • Alte legume şi conserve de legume – 25,48%
  • Legume şi conserve de legume – 24,66%
  • Ouă – 24,66%
  • Energie termică – 23,18%